Storyofabutterfly’s Blog

Sunt in transa… transa de recuperare dupa 8 ore dormite in 3-4 zile, dupa o nebunie de sentimente care mi-au incercat inima in ultima saptamana, dupa muntele de informatii care mi-a fost aruncat in fata, dar cred ca a fost aruncat in cel mai frumos mod posibil.
Oricum … starea asta de “stand by” (vorba unei anumite persoana-foarte, dupa cum simt absenta ei- dragi mie) ma face sa am tot felu de ganduri zburdalnice. O mare de sentimente m-a atacat in aceasta perioada, acele sentimente noi, trairi dupa care inima mea tanjea de ceva vreme. Sentimente care m-au facut sa zambesc, sa-mi chiar simt inima ca este in perfecta stare de functionare, cel putin din punct de vedere “emotional”. In ultimile doua luni nu am mai stiut cum e sa fi in asemenea stari. Nu am mai stiut cum e sa-ti doresti ca o anume persoana sa fie prin preajma ta, fara sa-ti fie frica, ca in urmatoarea secunda te va rani din nou. Nu am mai stiut cum e sa iti tresare inima instant cand vezi acea persoana, sa simti cum ti se imbunatateste ziua doar cu un simplu zambet primit de la “el”. Sa ii simti lipsa, daca tu te-ai intors doar un moment in alta parte si nu se mai afla in campul tau vizual. Orice atingere, intamplatoare sau nu, sa-ti lanseze visele si sperantele in toate directiile universului. O privire sa faca mai mult decat o mie de cuvinte…
Mi s-a parut cea mai neinteresanta persoana din gurp… in momentul in care l-am vazut cu aparatul de fotografiat in mana, am inteles ca in spatele imaginii afisate de el se afla mult mai multe. Era ca si cum, cu fiecare fotografie pe care o facea, imi stergea o durere mai veche, “inviata” exact in ziua in care am plecat de acasa. Nu i-am dat nici o sansa acestei saptamani, credeam ca va fi cea mai aiurea treaba in care m-am bagat si, sincera sa fiu, abia asteptam sa ma intorc acasa sa-mi consum suferinta. Sa o las sa plece cand vrea ea, sa ma chinuie cum vrea ea si la fel sa ma stoarca de puteri.
Dar se pare ca cineva a avut alte planuri cu mine. Cineva a vrut sa simt iar fericirea, speranta, dorinta de dragoste si tanjala dupa un “el” . Cu cat petreceam si vorbeam mai mult timp cu el, cu atat crestea acea dorinta, ca el sa fie in permanenta in preajma mea. Dar cu cat il descopeream pe el, cu atat mai mult ma descopeream pe mine in el… acea persoana, ranita intr-o oarecare masura, ce incearca cu disperare sa-si omoare timpul si, impreuna cu el, si suferinta, canalizandu-si ultimile puteri spre una din putinele lucruri care l-ar mai putea salva acum: arta.
Am descoperit pasiuni comune, ganduri si preferinte similare alor mele. Daca stau sa ma gandesc mai bine, sub categoria “commune”, se afla si anumite temeri, nesiguranta, poate chiar si suferinta. Eu, varianta masculina, creata, cu ochii albastrii si nationalitate germana.
Chiar sunt curioasa de anumite lucruri… asa puternica par si eu, ca si el? Asa in siguranta se simt si cei din jurul meu in prezenta mea? Deoarece eu impreuna cu el am simtit ca si daca ar “cade” lumea, eu n-as pati nimic. Nu sustin teoreia cum ca “dragostea noastra” ne-ar tine in viata, nu e vorba de dragoste. Chiar deloc. Cred ca a fost si inca mai este o pasiune nascuta din caracteristicile similare dintre noi. Ma gandeam… s-a creat o punte destul de puternica intre noi, si asta s-a intamplat neintentionat, inconstient am putea spune, dar… defapt acea punte nu a existat niciodata. Asta din cauza faptului ca noi doi oricum ne aflam pe aceeasi “parte a raului”. Trebuia doar sa ajungem la un punct comun si luminos in care sa ne vedem. Cel putin asa simt eu. Daca el e la fel ca mine, inseamna ca simte la fel, chiar daca nu a aratat. Nici eu nu am facut-o. sper sa nu dispara aceasta legatura datorita distantei… ar fi pacat sa nu poti sa descoperi un suflet asemanator tie… ar fi pacat sa nu poti sa iti descoperi propriul tau suflet…
Alcoolul creaza legaturi, tradeaza sentimente, iti pierzi controlul asupra simturilor, dar in acelasi timp te face sa ii citesti mai usor pe cei din jur… Priviri tradatoare de dorinta, dar abstinenta multa. Daca e ca si mine, atunci il inteleg perfect. Se numeste constiinta. Chiar daca la unii nu este asa de bine dezvoltata, la mine, si probabil ca si la el, este. Oricat de mare ar fi dorinta din ochii tai, tot mai mare e constiinta si iti traseaza limite morale. Dar nu-l condam pentru acest lucru. Il inteleg perfect, si acest fapt imi intareste convingerile. Oricum… poate, defapt sigur, e mai bine asta.. doar stiu si eu cum m-as fi comportat in anumite cazuri si situatii, care cu siguranta ar fi rupt orice legatura posibila. Am fi fost sau proiectati. direct in planul imposibilului. Atunci sunt convinsa ca as fi regretat la um moment dat mai mult ca nu am avut ocazia sa “ma” cunosc. Mult mai mult decat simt acum durerea, nostalgia si tristetea, ba chiar lipsa lui. Macar stiu ca exista. Stiu ca posibilitatea sa ne intalnim iar este mica, dar nu imposibila.
Oricum .. acest “el” a lasat o amprenta adanca in sufletul meu. M-a impresionat profund ….